صحيفة نبض الشعب الاسبوعيه رئيس التحرير جعفر الخابوري

Scris de: Dr. Samah Jabr
În contextul agresiunii în desfășurare împotriva Gazei, este evident un nou fenomen psihologic, reprezentat de mii de copii privați de copilărie și asumând roluri de adulți după ce și-au pierdut tații și mamele. Agresiunea în curs împotriva Gazei a lăsat zeci de mii de copii care și-au pierdut unul sau ambii părinți și aproape un milion de copii strămutați, forțându-i să renunțe la joacă și studii și forțându-i să-și asume responsabilități peste vârsta lor. În acest mediu dur, acești copii se transformă în „mici susținători” într-o încercare disperată de a umple golul lăsat de absența adulților. Dar povara psihologică enormă pe care o poartă aceste roluri poate lăsa răni adânci în sufletele lor care se extind de-a lungul vieții.
Scene din realitatea dureroasă din Gaza
Pe străzile din Gaza, trăsăturile acestei tragedii zilnice sunt clar vizibile. Vedem un copil de cel mult zece ani muncind la transportul pe umerii lui mici de saci cu făină de 25 de kilograme, pentru a câștiga câțiva șekeli în schimb pentru a-și hrăni frații după martiriul tatălui său și pierderea mamei sale. Îl vedem pe altul, un copil de doisprezece ani, purtând în mod constant fratele său pe spate și îngrijindu-și de alăptarea și îngrijirea după martiriul mamei sale. Vedem și o fetiță de zece ani mergând pe distanțe lungi în fiecare zi să aducă litri grei de apă, iar o alta purtând-o pe umăr pe sora ei, care nu poate să meargă și este aproape de vârstă, în căutarea unui loc sigur. Un alt copil își mângâie mama văduvă, îndoliată și rănită, care nu se poate întoarce la el, să o mângâie și să o facă să se simtă confortabil. Aceste exemple nu sunt cazuri izolate; Mai degrabă, sunt imagini cotidiene care reflectă o realitate sumbră suferită de sute de mii de copii din Gaza, care au fost lipsiți de copilărie și de dependența lor naturală de părinți sub greutatea genocidului, care nu a lăsat o familie fără vătămări și pierderi. .
Dimensiunile psihologice ale toleranței copiilor față de rolurile părinților lor
Rolurile impuse copiilor în timpul războiului duc la consecințe psihologice complexe, greu de remediat. Presiunea la care sunt expuși acești copii este un tip sever și continuu de stres psihologic care depășește capacitatea fizică și psihologică de adaptare a copilului. Acest tip de stres afectează dezvoltarea sănătoasă a creierului și conexiunile emoționale normale. Copiii care trăiesc sub această presiune își pierd capacitatea de concentrare și de a învăța și manifestă o tendință spre retragere socială, ceea ce le afectează dezvoltarea psihologică și cognitivă.
Deși acordarea copiilor unor responsabilități adecvate vârstei și abilităților lor le poate îmbunătăți încrederea în sine și poate contribui la dezvoltarea lor, copiii care îndeplinesc roluri dincolo de vârsta lor îi privează de oportunitatea de a-și construi corect identitatea psihologică și socială. În loc să se exploreze pe ei înșiși prin educație și joacă, ei se trezesc blocați în responsabilități care sunt nepotrivite pentru abilitățile lor. Acești copii suferă mai târziu de dificultăți în a se defini pe ei înșiși în afara rolurilor de întreținere și îngrijitor impuse de război.
Un alt aspect psihologic al acestei suferințe este suprimarea emoțiilor și sentimentele cronice de vinovăție, copiii fiind nevoiți să-și suprime sentimentele pentru a nu arăta slăbiciune în fața fraților, ceea ce le crește simțul responsabilității și le pune o povară psihologică grea. . Acești copii se simt vinovați ori de câte ori nu sunt în măsură să satisfacă nevoile familiei lor, iar acest sentiment poate duce la tulburări de anxietate și depresie în viitor.
Copiii sunt, de asemenea, expuși la ceea ce este cunoscut sub numele de „normalizarea suferinței”, în care violența și suferința devin o parte normală a vieții lor de zi cu zi. Această normalizare îi face pe copii să nu poată recunoaște viața normală din copilărie, ceea ce le exacerba suferința psihologică și le crește expunerea la riscuri disproporționate cu vârsta lor. De exemplu, am auzit un copil spunând: „Copiii nu cresc în Gaza”, ca răspuns la întrebarea: Ce vei face când vei fi mare?
În plus, copiii care acționează ca îngrijitori în cadrul familiilor lor au dificultăți în construirea unor relații sănătoase în viitor. Conceptele lor despre dragoste și grijă sunt legate de purtarea de poveri grele, ceea ce îi face fie să dea excesiv, fie să evite să se angajeze în relații romantice de teamă să nu cadă din nou în capcana responsabilității.
Dificultăți de intervenție psihologică sub bombardament
În lumina acestei realități dureroase, intervenția psihologică devine o necesitate urgentă, dar implementarea ei într-un mediu supus bombardamentelor și asediului este extrem de dificilă. Sprijinul psihologic nu poate fi asigurat eficient sub un bombardament constant, deoarece copiii sunt lipsiți de un mediu sigur care le permite să absoarbă și să se recupereze după traume. Întreruperea curentului și a internetului și distrugerea masivă a infrastructurii împiedică oportunitatea de a oferi în mod eficient asistență din afara sectorului.
Chiar și atunci când există posibilitatea de a oferi ședințe de psihoterapie, terapeuților le este dificil să obțină un progres durabil din cauza stării continue de frică, foame, deplasare și instabilitate. Un copil nu se poate recupera din șocul de a-și pierde părinții în timp ce rămâne amenințat cu moartea sau strămutarea în orice moment. În ciuda importanței programelor de tratament psihologic, acestea trebuie să fie integrate cu eforturile comunitare și internaționale care oferă protecție copiilor și le redau sentimentul de securitate pe care l-au pierdut.
Modalitati de interventie si suport psihologic si social
Pentru a atenua suferința acestor copii, trebuie oferit un sprijin cuprinzător pentru a le restabili rolul normal și echilibrul psihologic și social. Pe lângă tratamentul psihologic, reducerea poverii copiilor necesită acordarea de asistență financiară directă familiilor afectate și încurajarea membrilor comunității să acorde îngrijire acestor copii, pentru a preveni ca copiii să fie forțați să muncească la o vârstă fragedă. De asemenea, comunitatea locală trebuie să fie implicată în asigurarea îngrijirii și tutelei acestor copii. Membrii comunității pot fi instruiți pentru a oferi sprijin psihologic copiilor, pe lângă înființarea de centre comunitare care oferă copiilor activități sportive și artistice care îi ajută să se exprime. Ar trebui, de asemenea, asigurate medii educaționale sigure care să reintegreze copiii în școli și să compenseze pierderile educaționale rezultate în urma războiului. Aceste eforturi trebuie să fie integrate cu campanii internaționale care presează să pună capăt genocidului și să asigure sosirea ajutorului umanitar în Gaza.
„Forța” pe care copiii din Gaza o arată în a purta poverile nu este întotdeauna un motiv de mândrie, ci mai degrabă poate fi un strigăt de ajutor care reflectă adâncimea suferinței.
Revista săptămânală Reveling the facts, redactor-șef, Jaafar Al-Khabouri